În prezent, una dintre soluțiile sigure și eficiente privind alimentarea unei locuințe cu apă potabilă constă în folosirea unui hidrofor. Acesta reprezintă un sistem automat prin intermediul căruia poți prelua apa potabilă direct de la sursa din pământ în vederea utilizării ei în locuință.
În rândurile următoare vei descoperi informații utile despre modul în care funcționează hidroforul, aspectele vizate la achiziționare și avantajele utilizării lui în gospodărie.
Ce este hidroforul și cum acționează?
Atunci când este necesară alimentarea cu apă curentă din puțuri sau fântâni, opțiunea cea mai la îndemână este hidroforul. Practic, el are sarcina de a pompa apa de la sursă și de a furniza cantitatea necesară atât pentru uz casnic, cât și pentru irigații sau alte activități de grădinărit, la o presiune stabilă. Din perspectiva funcționalității, acesta are un rol dublu, mai exact:
- Extrage apa dintr-o sursă subterană;
- Transmite apa către punctele de consum al sistemului sanitar.
Apa este preluată prin intermediul unei pompe și adăugată într-un rezervor, ulterior fiind în circulație către conductele din locuință. Este important de menționat faptul că hidrofoarele au încorporate funcții suport, menite să eficientizeze întregul proces de alimentare. Unul dintre aceste funcții este presostatul, acesta fiind un instrument ce ajustează presiunea la activarea și oprirea hidroforului. Mai exact, cu ajutorul lui se poate controla nivelul de presiune al apei din sistem, eliminând riscul de funcționare continuă a pompei.
În cele mai multe cazuri, setările acestuia sunt efectuate încă din etapa de fabricație, prezentând un nivel minim de presiune de 1,5 bari sau maxim de 2,5 bari.
Componentele cheie ale hidroforului
Ca și componente de bază, hidroforul funcționează în baza unei electropompe, având rol definitoriu în controlul nivelului de presiune necesar pentru preluarea și circulația apei de la sursă până la robinetul din locuință. În vederea depozitării apei, hidroforul are în componența sa un rezervor denumit vas de expansiune, acesta având un rol esențial asupra eficienței pompei. Mai precis, cu cât vasul colectează o cantitate mai mare de apă, cu atât pompa va acționa mai rar. Un aspect esențial de menționat este legat de capacitatea vasului de expansiune. În funcție de consumul de apă potabilă și de numărul membrilor unei familii se stabilește și dimensiunea acestuia. Se regăsesc numeroase modele de hidrofoare cu dimensiuni diferite ale vasului de expansiune, în funcție de necesitățile locuinței tale. Spre exemplu, pentru o familie numeroasă (4-5 membrii) se recomandă achiziția unui hidrofor cu un vas de 50-60 l minim.
O altă componentă cu rol esențial în procesul de preluare și implicit de circulare a apei este furtunul de absorbție. Acest furtun este fabricat din polietilenă, fiind un material rezistent și facilitează trecerea apei dintre sursa subterană și pompa de apă.
Locația hidroforului
În momentul în care te gândești să îți achiziționezi un hidrofor este important să ai în vedere locul în care îl amplasezi. Se recomandă poziționarea lui în apropierea sursei de colectare a apei, însă dacă acest lucru nu este posibil, îl poți monta în garaj sau în subsolul casei. Esențial este ca amplasarea lui să nu fie stabilită în înteriorul locuinței deoarece hidroforul produce un zgomot, ce poate fi ușor incomod.
Ce aspecte am în vedere la achiziționarea unui hidrofor?
La cumpărarea unui hidrofor este primordial să ai în vedere toate aspectele legate de consum. Este esențial să cunoști necesarul de apă curentă pentru a te asigura de toate avantajele oferite, având în vedere că este o investiție pe termen lung pentru locuința ta. Printre principalele aspecte ce trebuie luate în considerare menționăm:
Tipul de hidrofor necesar
Pe piață se regăsesc numeroase modele de hidrofoare ce funcționează la diferite adâncimi. Pentru o adâncime maximă de 8-9m se pot alege hidrofoarele de suprafață. Acestea nu dispun de un motor foarte puternic. Astfel că nu pot fi utilizate pentru a prelua apa de la o adâncime mai mare. Pentru mulți consumatori casnici, acest tip de hidrofor este varianta optimă, beneficiind și de avantajul unui consum mai mic de energie electrică.
În prezent există sisteme complete tip hidrofor care răspund cerințelor de presiune pentru clădiri rezidențiale de până în 3 niveluri, cu 8 puncte de consum.
Pentru adâncimi mai mari, de până la 25 m este necesar un hidrofor cu pompă cu ejector, acesta prezentând un motor mult mai performant. Totodată, pentru adâncimi mai mari de 25 m se folosesc hidrofoarele cu pompa submersibila. La rândul ei, această pompă poate fi de două tipuri:
- Monoetajate – este utilizată în situația în care sursa de apă prezintă impurități, apa fiind filtrată;
- Multietajate – este folosită în cazul în care apa este captată din surse cu apă potabilă.
Performanța hidroforului
Este important să acorzi atenție unor date tehnice precum:
- Capacitatea vasului de expansiune;
- Puterea electrică;
- Presiunea maximă a hidroforului;
- Funcțiile suplimentare ale hidroforului.
În funcție de acești indici de performanță, vei putea mult mai ușor să alegi modelul de hidrofor potrivit necesităților casei tale, având garanția obținerii rezultatelor așteptate. De asemenea, întreținerea hidroforului este importantă. Dacă acesta este amplasat și montat corespunzător, ținând cont de indicațiile specialiștilor cu siguranță vei obține randamentul dorit.
Ce avantaje oferă montarea unui hidrofor?
Hidroforul este un sistem eficient de alimentare cu apă, fiind o soluție sigură pentru cei care nu dispun de apă curentă pentru locuință. În mediul rural este des întâlnită această problemă a lipsei de apă potabilă din cauza imposibilității de racordare la rețeaua publică de alimentare cu apă și canalizare. Astfel, în vederea alimentării cu apă curentă din puțuri sau fântâni, cea mai bună soluție este montarea unui hidrofor. Printre principalele avantaje oferite de hidrofoare menționăm:
- Asigură fluxul necesar de apă în locuință și grădină (în cazul irigării artificiale);
- Poate prelua apa de la adâncimi mare;
- Sunt eficiente din punct de vedere al consumului, datorită numărului redus de porniri/opriri;
- Accesul facil la componentele hidroforului pentru a asigura mentenanța;
- Sunt accesibile ca preț.
Concluzii
Hidroforul reprezintă un dispozitiv ce asigură alimentarea cu apă potabilă în locuință, acesta funcționând eficient un timp îndelungat. Este considerată o adevărată investiție pentru casă, din acest motiv trebuie să te documentezi în prealabil pentru a avea siguranța unei alegeri corecte.
În funcție de particularitățile casei și de necesarul de consum al familiei vei alege și hidroforul potrivit. Astfel, dacă ești în căutarea unui hidrofor performant, Aleroma îți pune la dispoziție numeroase modele, potrivite cerințelor și bugetului tău.